A nimănui by Kapushon Lyrics
Am întâlnit-o întâmplător la vamă la Ucraina
Stătea într-un colț, unde era stinsă lumina
Era cu fusta ruptă, fața suptă…
De parcă era… după multe secole de luptă
Eu cam timid, ea cam ruşinoasă…
Am întrebat-o “Tu traieşti pe-aici sau te duci acasă? ”
O zis “Ea casa n-are, da’ avut odată
Avea familie mare, fericită și bogată”
S-o-ntreb mai multe zic “Nu prea are rost
Poate are femeia tragedie şi nu-i chiar frumos”
Da’ ce s-a intamplat că orice om eram curios
Scot o ţigară, o servesc pe ea, ne dăm puţin la dos
Am simţit că o cunosc de undeva, de parcă mi-era soră
Astfel de sentiment simţeam, prima oară
A zis că şi ea mă ştie, de fapt mă ţine minte
De când eram micuţ, ea tânără şi fericită…
Am privit atent la faţa ei, avea atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătai, aranjate-n rânduri
Era desculţă, deşi era Decembrie…
Da’ ea s-a învăţat cu frigu’ că n-are nici gaz, nici lemne
Are-o sora mai mare vecina ar vrea sa o ajute
Să traiască împreună, da’ nu prea poate
Și nici ea nu poate, la ea pur si simplu să se mute
Că ele de tinere, de alții, au fost despărțite
Refren:
Cu fusta ruptă
Cu fusta ruptă, fața suptă…
De parca era… dupa multe secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…
De parcă eram… după mii de secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…
A avut de tot, 3 soți, așa i-a fost sortit
Primu’ avea costum albastru tot de el croit
Al-2-lea cu sprânceană galbenă ca grâul dimineață
Ultimul cu o cravată roșie, roșu vinovat la față
Dar și batrână are zeci de pețitori
Și toți promit, promit, promit soare și flori
Da’ ea nu poate sș mai creadă ea este și mamă
Și copiii cer un tată, fără viză europeană
Am stat un pic tacuți nu țtiam ce s-o întreb
Mă miram de frumuseâea ei ți nu-mi venea să cred
Că ea poate fi nefericită, nu puteam să înțeleg
Ninge, ea ghemuită plânge, încet plânge…
Îi zic “Te rog mai ierți’ nici n-am bagat de seamă
Noi tot vorbim, dar nici nu știu cum te cheamă
Uite eu-s de-a lui Creţu din orașul Leova
Dar eu-s a nimănui… şi mă numesc Moldova…
Refren:
Cu fusta ruptă
Cu fusta ruptă, fața suptă…
De parca era… dupa multe secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…
De parcă eram… după mii de secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…
Stătea într-un colț, unde era stinsă lumina
Era cu fusta ruptă, fața suptă…
De parcă era… după multe secole de luptă
Eu cam timid, ea cam ruşinoasă…
Am întrebat-o “Tu traieşti pe-aici sau te duci acasă? ”
O zis “Ea casa n-are, da’ avut odată
Avea familie mare, fericită și bogată”
S-o-ntreb mai multe zic “Nu prea are rost
Poate are femeia tragedie şi nu-i chiar frumos”
Da’ ce s-a intamplat că orice om eram curios
Scot o ţigară, o servesc pe ea, ne dăm puţin la dos
Am simţit că o cunosc de undeva, de parcă mi-era soră
Astfel de sentiment simţeam, prima oară
A zis că şi ea mă ştie, de fapt mă ţine minte
De când eram micuţ, ea tânără şi fericită…
Am privit atent la faţa ei, avea atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătai, aranjate-n rânduri
Era desculţă, deşi era Decembrie…
Da’ ea s-a învăţat cu frigu’ că n-are nici gaz, nici lemne
Are-o sora mai mare vecina ar vrea sa o ajute
Să traiască împreună, da’ nu prea poate
Și nici ea nu poate, la ea pur si simplu să se mute
Că ele de tinere, de alții, au fost despărțite
Refren:
Cu fusta ruptă
Cu fusta ruptă, fața suptă…
De parca era… dupa multe secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…
De parcă eram… după mii de secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…
A avut de tot, 3 soți, așa i-a fost sortit
Primu’ avea costum albastru tot de el croit
Al-2-lea cu sprânceană galbenă ca grâul dimineață
Ultimul cu o cravată roșie, roșu vinovat la față
Dar și batrână are zeci de pețitori
Și toți promit, promit, promit soare și flori
Da’ ea nu poate sș mai creadă ea este și mamă
Și copiii cer un tată, fără viză europeană
Am stat un pic tacuți nu țtiam ce s-o întreb
Mă miram de frumuseâea ei ți nu-mi venea să cred
Că ea poate fi nefericită, nu puteam să înțeleg
Ninge, ea ghemuită plânge, încet plânge…
Îi zic “Te rog mai ierți’ nici n-am bagat de seamă
Noi tot vorbim, dar nici nu știu cum te cheamă
Uite eu-s de-a lui Creţu din orașul Leova
Dar eu-s a nimănui… şi mă numesc Moldova…
Refren:
Cu fusta ruptă
Cu fusta ruptă, fața suptă…
De parca era… dupa multe secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…
De parcă eram… după mii de secole de luptă
Obrajii ei… cu-atâtea riduri
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri
Cu fusta ruptă, cu fața suptă…