Trecut prezent și viitor by El Nino Lyrics
[Intro]
Yo!
Olteanclan în casă
Fratele yo Beats la producție
[Strofa 1]
Ce mănânc azi, mă întrebam şi
Ce simţeam, tu n-ai de unde să ştii
Munceam ca un sclav pentru nişte hârtii
Prin baruri, pe taxi, sperând că-ntr-o zi
Visul se va împlini, gândaci, mizerie
Droguri tari nu puteau să mă sperie
Eram gata să cad după gratii
Să plec în vacanță, Il Capo dei Capi
Practic mă credeam mare şmecher
Ştiam tot cartierul, dar tot eram lefter
Am zis să plec pe afară puţin
Am vorbit cu diavolul, mi-a zis că ne ştim
I-am zis sunt creştin, dar poţi să mă sugi
Am haine simple, nu mă îmbrac în dungi
Star de cartier, ce filme proaste
Pe scandal cu girofare roş-albastre
Vorbeam cu mama de sus
Cu tata de parcă tot ce-avea de spus
Era greşit, le ştiam pe toate
Nu ştiam unde sunt, dar mă vedeam departe
[Refren]
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
[Strofa 2]
A, o ard prost, îmi bat în cap cuie
Şi-n loc să mă oprească, îmi ridică statuie
Ştiu că nu e momentul potrivit
Dar poţi să faci şi tu o muie acum c-am reuşit
Ce trip marfă, bat la pas ţara
Şi în fiecare săptămână schimb gara
Concerte, aplauze, poze, prăjeală
Am monştrii în cap, mă-ntreb cum cânt diseară
Sincer, cred că am exagerat
Cu golăneala, măcar n-am mâncat căcat
Partea bună, dar văd şi partea proastă
Au înţeles greşit ce-am zis "Pe limba noastră"
Trec de la extaz la agonie
De când nu mai fac focul în sufragerie
Zâmbesc mai des, acum câteva luni
Râdeam cu lacrimi ca nişte nebuni
Fratele e tanc şi rezistă
Băieţii ştiu că nu plângi ca o pizdă
În prezent sunt din nou pe treabă
N-accept o felie, vreau bucata întreagă
[Refren]
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
[Strofa 3]
Aş vrea o familie, o nevastă calmă
Să fiu lângă ea înainte s-adoarmă
Un băiat care să-mi ducă numele
În locul ăla unde nu apune soarele
Mulţi mă-ntreabă de ce nu schimb filmul
În viitor bag reluarea la primul
Underground până în pânzele albe
N-ai să mă vezi cu inele şi salbe
Sigur pe scenă, gata să-mi dau suflul
Să-ţi pui tu întrebarea cum dau concert dublu
Să-ţi umblu prin cap, în caz că te lasă
Voi fi lângă tine să-mi spui ce te apasă
O casă sper să ridic
Pentru ai mei mesajul "Bine aţi venit!"
Nu visez un jeep, la mașini de curse
Să n-am de benzină şi să-mi caut scuze
Sănătate, tată, dacă ai putea
Să-mi ţii capul pe umeri e dorinţa mea
Muzica înainte de apus
Că sigur voi mai avea ceva de spus
[Refren]
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
Yo!
Olteanclan în casă
Fratele yo Beats la producție
[Strofa 1]
Ce mănânc azi, mă întrebam şi
Ce simţeam, tu n-ai de unde să ştii
Munceam ca un sclav pentru nişte hârtii
Prin baruri, pe taxi, sperând că-ntr-o zi
Visul se va împlini, gândaci, mizerie
Droguri tari nu puteau să mă sperie
Eram gata să cad după gratii
Să plec în vacanță, Il Capo dei Capi
Practic mă credeam mare şmecher
Ştiam tot cartierul, dar tot eram lefter
Am zis să plec pe afară puţin
Am vorbit cu diavolul, mi-a zis că ne ştim
I-am zis sunt creştin, dar poţi să mă sugi
Am haine simple, nu mă îmbrac în dungi
Star de cartier, ce filme proaste
Pe scandal cu girofare roş-albastre
Vorbeam cu mama de sus
Cu tata de parcă tot ce-avea de spus
Era greşit, le ştiam pe toate
Nu ştiam unde sunt, dar mă vedeam departe
[Refren]
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
[Strofa 2]
A, o ard prost, îmi bat în cap cuie
Şi-n loc să mă oprească, îmi ridică statuie
Ştiu că nu e momentul potrivit
Dar poţi să faci şi tu o muie acum c-am reuşit
Ce trip marfă, bat la pas ţara
Şi în fiecare săptămână schimb gara
Concerte, aplauze, poze, prăjeală
Am monştrii în cap, mă-ntreb cum cânt diseară
Sincer, cred că am exagerat
Cu golăneala, măcar n-am mâncat căcat
Partea bună, dar văd şi partea proastă
Au înţeles greşit ce-am zis "Pe limba noastră"
Trec de la extaz la agonie
De când nu mai fac focul în sufragerie
Zâmbesc mai des, acum câteva luni
Râdeam cu lacrimi ca nişte nebuni
Fratele e tanc şi rezistă
Băieţii ştiu că nu plângi ca o pizdă
În prezent sunt din nou pe treabă
N-accept o felie, vreau bucata întreagă
[Refren]
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
[Strofa 3]
Aş vrea o familie, o nevastă calmă
Să fiu lângă ea înainte s-adoarmă
Un băiat care să-mi ducă numele
În locul ăla unde nu apune soarele
Mulţi mă-ntreabă de ce nu schimb filmul
În viitor bag reluarea la primul
Underground până în pânzele albe
N-ai să mă vezi cu inele şi salbe
Sigur pe scenă, gata să-mi dau suflul
Să-ţi pui tu întrebarea cum dau concert dublu
Să-ţi umblu prin cap, în caz că te lasă
Voi fi lângă tine să-mi spui ce te apasă
O casă sper să ridic
Pentru ai mei mesajul "Bine aţi venit!"
Nu visez un jeep, la mașini de curse
Să n-am de benzină şi să-mi caut scuze
Sănătate, tată, dacă ai putea
Să-mi ţii capul pe umeri e dorinţa mea
Muzica înainte de apus
Că sigur voi mai avea ceva de spus
[Refren]
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii
Nu pot să uit prin tot ce-am trecut
Şi ştiu exact tot ce-am de făcut
Am fost, sunt şi promit că voi fi
Unul din cei ce fac poezii